Doi cetățeni români au murit în apropiere de Viena, după ce au fost loviți de două vehicule în timp ce încercau să traverseze o autostradă, anunță poliția austriacă.
Conform autorităților austriece, citate de AP, accidentul a avut loc sâmbătă pe Autostrada A1, în zona localității Amstetten, la aproximativ 100 de kilometri vest de Viena.
Cei doi români – un bărbat de aproximativ 50 de ani și o femeie de aproximativ 40 de ani – opriseră vehiculul într-o parcare de pe autostradă și au vrut să traverseze pentru a ajunge într-un spațiu de servicii care era pe sensul opus.
În timp ce traversau autostrada în mod neregulamentar, cei doi pietoni au fost loviți de o autoutilitară și de un camion. Serviciile medicale au intervenit în scurt timp, dar cei doi nu au putut fi salvați.